Călătorie

Ea…suflet peticit…
Ea…floare albă de mai purtată de vânt
Se scufundă în smaraldul topit…
Știe că acum nu o mai înlănțuie bătrânul Pământ,
Și simte mirosul mării..da..miroase a libertate,
Întoarce pentru o clipă privirea…nu..sunt doar bucăți de lumină,
Își încrucișează degetele…și se pierde în obscuritate,
Acolo unde amintirile se păstrează în naftalină,
Unde lacrima e zâmbet,
Acolo unde se-nchide Poarta Sufletului
Unde viața are gust de șerbet
Unde ea se va odihni în brațele lui…
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s