Lost friends

Azi sunt melancolică. I-am visat pe C. şi L., doi prieteni, from my faraway past. Pe L. îl cunoşteam de când eram mici, dar cu C. ne-am împrietenit într-o călduroasă vară. Venise în vizită la bunica ei. Cred că aveam toţi 16 ani. Eram atât de diferiţi şi totuşi în vara aceea am fost foarte apropiaţi. Poate ne-a apropiat faptul că veneam toţi trei din broken families, părinţii erau divorţaţi şi noi eram undeva la mijloc, prinşi între certurile şi neînţelegerile lor. Şi sufeream în tăcere, pentru că nu era nimeni acolo pentru noi, să ne asculte să ne înţeleagă. Fie că stăteam în linişte, plângeam sau râdeam, doar noi ştiam ce e în sufletul celuilalt, it was our little secret! At that time, we were pretty messed up! Şi totuşi a fost o vară frumoasă, ne adunam mai mulţi, stăteam până dimineaţa pe bancă sau în mijlocul drumului, vorbind despre fleacuri care la timpul acela ne păreau importante, mâncând seminţe sau prune, spunând bancuri, prefăcându-ne că suntem poliţişti sub acoperire (atunci când ni se părea ceva suspect:)), jucând Flori, fete, filme şi băieţi, ascultând muzică. L. ne dădea sfaturi despre băieţi. Ei fumau, eu nu. Îmi plăcea doar mirosul tutunului. Cred că îmi amintea de tatăl meu, de perioada când el, eu şi mami încă formam o familie. Şi acum mă întreb cum de poate mirosul să nască amintiri atât de puternice. Îi priveam pe C. şi L. cum fumau amintiri, ca şi cum ar fi vrut să îngroape în fum, durerea şi întunericul din sufletele lor. Mă tachinau şi îmi ziceau (ca un frate şi o soră mai mare): “Tu să nu fumezi…tu să nu faci aia…sau aia!”. L. a fost iubirea mea din copilărie. Părinţii noştri erau buni prieteni aşa că practic am crescut împreună. Întotdeauna avea grijă de mine. Numai că am crescut şi undeva pe drum ne-am pierdut. C. era opusul meu, îndrăzneaţă, nebună, spunea lucrurilor pe nume, rebelă. Dar avea o dulceaţă în vorbă, care te atrăgea ca un magnet.  Când îmi zicea “Zână”, chiar mă facea să mă simt ca într-un basm. Numai că orice basm are un sfârşit, apare toamna şi magia verii dispare. Un prieten de-al nostru a murit în toamna aceea, ceva s-a schimbat în noi toţi. Durerea aceea a fost prea mult pentru noi… Treptat ne-am îndepărtat, fiecare cu viaţa  lui, cu speranţa că poate vreodată drumurile noastre se vor intersecta. Acum ei au copii şi culmea pe mine mă tachinau că o să am prima. Îmi amintesc şi acum serile în care ne promiteam că noi nu o să facem greşelile părinţilor noştri. Nu mai pot da timpul înapoi, dar îi voi păstra mereu într-o cutiuţă albastră, într-un compartiment al inimii.I miss you!Imagine

Anunțuri

2 gânduri despre „Lost friends

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s