Flori de cireş

Se plimbau prin oraş, la adăpostul nopţii, fără vreo ţintă clară. Doar el, ea şi vechea lui maşină. Capul ei se odihnea pe umărul lui, mintea lui se plimba nestingherită prin inima ei. Împreună se pierdeau printre luminile oraşului, împărţind tăcerea, îndepărtându-se de necazuri. La radio se auzea un cântec jumătate pierdut, jumătate uitat. Dragostea lor se asemăna cu farurile maşinii. Viitorul lor se extindea dincolo de raza de acţiune a farurilor. Nu le era permis să vadă mai departe. Şi asta îi speria. Gândurile lor erau ca şi cauciucurile, pictau dâre în pielea umedă a drumului pe care porniseră. Drumul întunecat era viaţa lor.

Linişte. Viteză. Adrenalină. Ei.

Au ajuns la marginea oraşului, s-au aşezat în linişte pe capotă, sub bătrânul şi singuraticul cireş. Luna i-a întâmpinat răsărind pe-o margine de cer. În apropiere, aeroportul era scăldat în lumina gălbui-albăstruie.

Ea a început să numere stelele, dar el i-a zis să păstreze liniştea şi să aştepte.

Un avion şi-a luat zborul. A trecut la doar câteva sute de metri deasupra lor. Părul ei lung plutea, ca un zid în mişcare, translucid. Panglica albastră ce îi ţinuse iniţial părul s-a ridicat la cer, dar în zborul ei jucăuş s-a oprit, împletindu-se cu o crenguţă, încărcată cu flori roz şi înmiresmate. Părea atât de pierdută în tristeţea ei. El a întins mâna şi i-a atins obrazul rece. Sub licărul stelelor inima ei bătea atât de tare.

Au închis ochii. Timpul se oprise. Timpul nu mai însemna nimic. Totul a dispărut, au rămas doar ei doi. Pluteau amândoi în marea de întrebări. Respirau gânduri. Auzeau fiori. Beau aer. Inhalau şoapte. Înăuntrul lor, emoţia a năvălit ca un râu de sânge. Autostrada lor erau norii. Tremurând, au deschis ochii, iar ea a văzut ce se ascundea dincolo de masca lui de băiat rău, iar el a citit toată tristeţea din inima ei de păpuşă stricată. Sub adierea blândă a vântului, petalele florilor de cireş s-au scuturat şi s-au aşternut inocent, ca o zăpadă rozalie. Dulceaţa florilor le mângâia obrajii, ca o cortină ce îi ascundea de întuneric. El şi ea erau doar două flori de cireş purtate de vânt. Şi-a fost magic, pentru că toată viaţa tânjiseră după acea clipă, după acea intimitate.

Aveau nevoie de dragoste. Aveau nevoie unul de celălalt.

Imagine

                           sursa:http://wallpapersfor.me/sakura-night/

Anunțuri

2 gânduri despre „Flori de cireş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s