Beatrice

Sunt un amestec ciudat de bine şi rău. Îmi place să cred că undeva la mijloc, există un echilibru. Uneori pot fi dulce. Îmi place să port dulceaţă în buzunarele inimii.
Uneori pot vorbi despre fluturaşi, unicorni, chestii roz.
Uneori pot fi rea. Uneori mă predau şi întunericul mă înghite.
Uneori mă îmbrac cu o manta de tristeţe. Aerul meu întunecat şi trist nu e o mască: e real.
Fărâma aceea de timiditate, stânjeneală şi sensibilitate a contribuit la formarea fiinţei mele.
Uneori îmi pun pe cap coroana de gheaţă. Şi atunci sunt fragilă. Zâmbesc rar. Păstrez zâmbetele pentru clipe albastre. Dar sunt întotdeauna eu.
Pentru că nici până astăzi, nu ştiu ce vreau să mă fac, când o să fiu mare.
Vulnerabilă. Predau armele. Las garda jos. E atât de frumos să fii femeie şi să fii sensibilă. Frumuseţea lumii e mult mai intensă pentru o femeie sensibilă. Dar sensibilitatea asta, dureros de dulce, poate intensifica şi ruşinea de propriile greşeli, poate mări umbra fricii de ceea ce nu cunosc.
Ce sunt eu? Un strop de rai în iad. Un strop de zâmbet în tristeţe. Un strop de bunătate în răutate. Şi invers.
Lupt, dar renunţ.
Vorbesc mult, dar nu spun suficient de mult.
Nu simt durerea fizică, dar cea sufletească e de un milion de ori mai intensă. Are gust de metal uitat în pământ.
Gălăgioasă. Nebună. Liniştită.
Sunt o clădire veche. Am fost odată puternică, dar acum sunt fragilă. Am ridicat în jurul meu pereţi de cărţi. Am acoperit ferestrele cu trandafiri albi. E întuneric. Şi totuşi, din când în când deschid câte o carte şi se face lumină.
Sunt un paradox. Nu mă plac, dar iubesc ceea ce sunt.
În dulap, în poşetă şi în inimă e atâta dezordine. Dar uneori fac curăţenie, şterg praful şi le pun pe toate la locul lor.
Îmi place să lenevesc până târziu, în cearceafuri albe, şi totuşi vreau să călătoresc, să îmi pierd paşii în inima Pământului.
Fericită. Tristă. Nesigură. Timidă. Raţională. Ilogică. Poate că mâine voi zâmbi albastru şi voi respira verde.
O parte din mine roşeşte şi priveşte în jos, când privirea lui zăboveşte mai mult asupra mea. Dar cealaltă parte din mine îi susţine privirea şi îi zâmbeşte senzual.
O parte din mine vrea să poarte tocuri, geci de piele şi un ruj mai roşu decât toate păcatele din lume. Dar cealaltă parte din mine vrea să poarte rochiţe în culori pastelate, obrazul nemachiat şi părul împletit cu flori-de-nu-mă-uita.
O parte din mine vrea Coca-Cola. Cealaltă parte vrea ceai.
Sunt fragilitatea unei balerine. Sunt puterea unei femei-samurai.
Sunt fata cu gheaţă topită în vene. Sunt femeia din primăvara lui. Sunt fetiţa primei furtuni de toamnă. Sunt bătrâna ce nu mai aude culorile verii.
Ei îmi spun „naiva”, „iubita”, „fiica”, „neîndemânatica”, „Zorro” „romantica”, „prietena”, „timida”, „sora”, „egoista”, „tăcuta”, „cea care se roagă rar”, „furioasa”, „confuza”, „cea care călătoreşte”, „ciudata”, „colega”, „cea sensibilă”, dar numele meu e Beatrice.

Anunțuri

4 gânduri despre „Beatrice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s