Hold me, feel the music, and give me your soul.

Totul s-a schimbat când l-am întâlnit pe el. Un străin. Combinaţia perfectă între pericol şi stabilitate. Genul acela de bărbat care îţi dă lumea peste cap. Care intră în viaţa ta ca o furtună şi distruge tot ce îi iese în cale. Care te face să îţi dai seama că tot ceea ce credeai tu despre dragoste, era doar praf de stele. După câteva secunde, simţeam că îl cunosc de o viaţă. Ca şi cum toate gândurile mele erau conectate cu ale lui. Ca şi cum ciudăţenia mea se împletea cu a lui. Ca şi cum toată viaţa alergaserăm unul spre celălalt..
Când ne-am întâlnit, a desenat un cerc invizibil în jurul cicatricii de pe mâna mea stângă, arzându-mi pielea. Şi apoi am simţit, că sunt un cub de gheaţă, care se topeşte în paharul cu whiskey din faţa lui. Mi-a oferit buzele şi i-am gustat cuvintele. Mi-a oferit cuvintele şi i-am gustat vocea. M-a sărutat apăsat până a devenit un cuvânt scris adânc în pielea mea. Pentru tot restul vieţii mele. Atunci am înţeles cu adevărat, tot ce s-a scris şi se va mai scrie despre dragoste.
M-a luat de mână şi ne-am îndreptat spre celelalte cupluri care dansau. Eram încă ameţită după sărut, dar l-am urmat ascultătoare. M-a tras mai aproape de el, până i-am simţit căldura corpului. Mă simţeam atât de fragilă în braţele lui. Degetele lui lungi alunecau leneş şi posesiv pe spatele meu. Când ni s-au întâlnit ochii, mi-am dat seama că ai lui erau încărcaţi de dorinţă. Mi-am muşcat buza de jos şi mi-am ţinut respiraţia. Şi apoi am roşit. Ca să nu îmi observe roşeaţa din obraji, mi-am lăsat uşor capul pe pieptul lui. Mirosea ca o dimineaţă rece de noiembrie. Mirosea a interzis. Mirosea a pericol, dar braţele lui îmi promiteau siguranţă. Degetele lui împletite cu părul meu lung, erau dulce tortură. Întotdeauna fusesem o neîndemânatică, dar în seara aceea paşii noştri se sincronizau. Mă simţeam în largul meu. El mi-a liniştit liniştea. Mi-a topit toate insecurităţile.
Am dansat în linişte, minute, ore, ani, secole. Timpul nu mai însemna nimic. Muzica era o cortină ce ne separa de restul lumii. Totul a dispărut, până am rămas doar noi doi. Pe el nu îl deranja că sunt visătoare, timidă, fragilă sau că uneori eram tristă. El ştia că sunt o altfel de tristeţe. O tristeţe care ştie să râdă. El ştia că darul meu cel mai de preţ este sensibilitatea. I-am zis că mă tem de liniştea aceea care mă-nconjoară când sunt singură, când mă lupt cu proprii demoni. Mi-a zis că demonii lui o să îi sperie pe ai mei. I-am zis că o să-şi piardă minţile dacă va încerca să înţeleagă ce e în mintea mea. Mi-a zis că merit riscul.
Dar am intrat într-un joc pe care nici unul dintre noi nu îl va câştiga. Regulile lui se schimbă întruna. El e furtuna şi eu sunt liniştea dinaintea furtunii. Viitorul nostru e o cutie neagră pe care nu ar trebui să o deschidem…
3a88f3aaf4163dcb986183b9ba7dcc4b

Photo source: http://www.pinterest.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s