Promisiuni

A fost odată ca niciodată o fetiţă cu ochi mari şi plictisitori. Într-o zi de iarnă a nins ca în poveşti. Fetiţa voia să facă un om de zăpadă. Stătea lipită de geamul rece şi îşi aştepta tatăl să o ajute. Îi promisese înainte să plece de acasă. că la întoarcere vor face un om de zăpadă mare-mare. Numai că el se lăsa aşteptat. Bunicul era bolnav. Ar fi făcut orice pentru glăsciorul care îi zicea timid: „Tătăiţă, îmi aduci şi mie un pic de zăpăduţă?”. Ar fi făcut orice să o vadă zâmbind, dar nu îl putea înlocui pe tatăl ei. Se înserase deja. Tatăl tot nu a apărut. Lacrimi calde şiroiau pe obrajii îngheţaţi ai copilei. Târziu în noapte, s-a auzit poarta. Copila cu ochi plictisitori nu adormise. „S-a întors tata!” s-a gândit ea, încercând să îşi stăpânească emoţiile. Dar în curtea albă a apărut unchiul ei. Dezamăgirea s-a aşternut pe chipul ei, aşa cum s-a aşternut zăpada pe pământ. Fetiţa s-a lăsat jos lângă geam şi a început să plângă. Unchiul a intrat în cameră, iar ea a alergat şi s-a aruncat în braţele lui. Printre suspine, i-a spus unchiului că îşi dorea şi ea un om de zăpadă ca al celorlaţi copii. Unchiul i-a sărutat pumnii micuţi şi uzi de lacrimi şi i-a zis: „Du-te la bunica să te îmbrace, te ajută nenea!”. Chipul fetei s-a luminat.
Şi au făcut un om de zăpadă mare-mare. Şi au râs. Şi au îngheţat. S-a pus să ningă iară. Părul fetiţei strălucea din cauza fulgilor jucăuşi. Un gând a încolţit în mintea ei: „Când voi fi mare….voi fi o prinţesă a gheţii!”

Anunțuri

2 gânduri despre „Promisiuni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s