Ea (IV)

Îmi plăcea să o privesc când citea. Stătea în faţa şemineului,  ţinând în palme o carte veche. Avea lângă ea o ceaşcă de ceai. Atât era de prinsă citind, încât uita să bea ceaiul cât mai era fierbinte. Ochii ei mari păreau a plânge tot timpul. Din când în când, îşi dădea câte o suviţă rebelă, după ureche. Apoi închidea cartea şi o ţinea strâns la piept, privea pe fereastră, ca şi cum asta ar fi adus-o mai aproape de acea lume a cuvintelor. Uneori, uram faptul că ea citea. Poate pentru că în lumea imaginară din cărţi prindeau viaţă atâţia eroi. Eram gelos. Ştiam că nu voi fi niciodată perfect ca ei. Ştiam că ei întotdeauna îi vor promite lumi îndepărtate, comori uitate, ploi cu flori de cireş. Ştiam că ei nu o vor răni aşa cum am făcut-o eu. Ştiam că întotdeauna va visa la ceva mai mult. Părul ei dezordonat, ascundea lacrimile care ştergeau culoarea cerului, a firului ierbii şi a florilor îndurerate. Uneori o rugam să îmi citească cu voce tare. Vocea ei părea fragilă. Respira cuvintele. Îmi plăcea să o ascult, dar cel mai mult îmi plăcea, când răsfoia fiecare pagină a sufletului meu.

11151031_490667981080949_28444951705407441_n

Photo source: https://www.facebook.com/Se7eninonePhotography?fref=ts

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s